În timp ce ai noștri dau faliment, străinii deschid masiv firme în România
Situația mediului privat autohton este una paradoxală. Pe de-o parte, firmele românești sunt măcinate de faliment și insolvență, iar pe de alta avem parte de un val de investitori străini care vin aici să-și deschidă afaceri în diferite domenii de activitate.
Cele mai recente date de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată o creștere importantă a firmelor cu capital străin înființate la noi în țară.
Mai exact, în lunile ianuarie, februarie și martie din 2023, numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut cu 10,3%, față de perioada similară a anului trecut. Practic, pentru primele trei luni ale anului în curs vorbim despre un total de 1.809 de unităţi.
Afaceriștii străini deschid firme pe bandă rulantă în România
Referindu-ne acum la nivelul capitalului social subscris, aflăm că toate firmele nou înființate în primele trei luni din 2023 se ridică la valoarea de 6,89 milioane de dolari.
Din acest punct de vedere însă, față de ianuarie, februarie și martie 2022, avem parte de o scădere importantă. Capitalul social subscris pentru firmele străine în 2023 este cu 31,2% mai mic față de cel din 2022. Anul trecut s-a consemnat un capital social subscris pe primele trei luni, de 10,02 milioane de dolari.
În România sunt, în acest moment, aproape 250.000 de firme care au capital străin, iar totalul capitalului social subscris depășește 68 de miliarde de dolari. Ca referință, în general cei mai mulți afaceriști străini care vin la noi să deschidă firme sunt italieni.
Această creștere a investițiilor străine reprezintă un semnal bun pentru economia românească. Faptul că afaceriștii străini pariază pe România ca pe o destinație de business ne ajută pe de-o parte la bugetul public, deoarece vom avea mai multe contribuții de încasat, iar pe de alta ne e de folos la nivel de imagine pe plan extern, investitorii străini care vin deschid calea altor potențiali afaceriști ce ar putea ajunge și ei aici.